Nu conteaza

... ceea ce incepusem sa uit. Ce se pierduse in ceata uitarii, a ignorantei. Acoprind timpul cu lucruri marunte, repetitive, am crezut ca poate fi dat la parte, ca o senzatie de deja vu care te incolteste, ametit intr-un cerc fara sfarsit, fara sa stii de fapt unde si cand s-au intamplat lucrurile pe care le vezi (auzi, simti) acum. Dai cu mana la o parte senzatia, asa cum ai da la o parte fumul din tigara prietenului de langa tine, fum ce invariabil se va duce catre singurii nefumatori din camera.
Nu e fum, nu e sezatie, stii ca nu poate fi dat la o parte printr-un gest, sau printr-un gand, printr-o iesire la alergat in jurul lacului ,iesire in care barfa ia locul alergatului si ajungi inapoi fara sa fii alergat nici 5 minute, dar inca atat de multe impresii de impartit, lasate pentru data viitoare cand ne intalnim sa alergam in jurul lacului.
Si pentru un timp, te gandesti la alergat, la unde iesim azi, la cate exercitii fizice trebuie sa facem ca sa aratam ca nu stiu cine, la cine pleaca si cine vine, la interviuri si examene, la cate si mai cate.
Pana cand, din cand in cand, iti vad poza, la fel ca-n prima zi, si de fapt mereu altfel, mereu tu, fara sa te cunosc, fara sa ma cunosti, dar stiu ca esti acolo, si stiu ca nu te gandesti la alergat, la unde vei iesi azi, la execriti fizice, la interviuri....

nu exista decizii bune sau decizii rele. exista doar decizii. exista mai multe cai de a ajunge in acelasi loc. sau poate ca nu e acelasi loc. acum tot ce stiu este ca nu pot lua decizii. persitenta mea este determinata de incapacitatea de a ma decide. din cand in cand, let's say o data pe an, trebuie sa iau o decizie. si pana acum mereu am amanat-o.
imi decid parcursul vietii. dar toate deciziile pe care le luam in fiecare zi decid intr-un fel sau altul parcursul vietii. decizia de a merge pe o strada sau alta poate schimba radical desfasurarea lucrurilor. iar vorbesc din "waking life"
"just flip the coin" . asta pare sa fie solutia. lasa intamplarea sa hotarasca pentru tine. oricum, nu exista decizii bune sau decizii rele. exista doar decizii

In poza ta, asa mica cat o pot vedea, reiese viata, asa cum tu stii sa o cauti, asa cum tu ai reusit sa o gasesti. Asa cum eu am fugit de ea desi poate nu intentionat. Poate doar din neputinta mea de a cauta ceea ce tu pari ca ai gasit. Statusul meu pe mess a ramas acelasi de atatia ani, de parca toata existenta mea se invarte in jurul acestei activitati, de parca nu mai pot gasi nici un scop, fara sa trebuiasca sa buchisesc niste cifre, fara sa am examene de dat, lucruri de invatat.
Nu reusesc sa ma rup, sa caut altceva, sa caut orice. Sa renunt la cariera, si sa caut viata.
Nici nu-mi dau seama de asta fara sa te vad pe tine, fara sa simt implinirea pe care tu o radiezi de la mii de kilometri distanta.
Voi ajunge ca sarmanul Florentino Ariza, prins in propria lui lume, in propria lui retea de visuri, fara sa cuprinda realitatea necrutatoare care curge. Si atunci te voi reintalni peste 50 de ani, si vom muri impreuna evocand minunea vietii, cu speranta ca ne vom regasi in viata urmatoare.
I'm still here and i can't move on...

Ma uit la tine si nu-mi spui nimic. A ramas doar iluzia. Doar imaginatia mea incetosata. Doar o parere despre cine esti tu, despre cum esti. Despre ce gandesti. Despre ce crezi despre mine. Aici e totul clar. Esti doar un vis. Departe de realitate. Tu esti prea liber, eu prea incatusata. Tu, in lumea ta, in spatiul tau de nepatruns. Ai deschis o fereastra doar, si m-ai lasat sa privesc inauntru. Ai deschis usa si m-ai lasat sa intru. Ai facut turul, mi-ai prezentat lumea ta si tocmai cand incepusem sa ma destind, m-ai aruncat afara. Mi-ai spus ca trebuie sa plecam repede, nu avem timp de discutii.
Sunt in spatele usilor cu zabrele, in spatele ferestrelor inchise. Nu e nimeni acasa, e totul pustiu. Lumea ta este cu tine, departe de priviri indiscrete. Asa cum trebuie sa fie. Asa cum era intentia. Ai facut o greseala, un moment de scapare. De acum, fara straini in casa, doar tu cu lumea ta.
Iar eu astept ca tu sa pleci pentru ca eu sa pot veni. Astept ca tu sa stingi lumina pentru ca eu s-o pot deschide pe a mea. De abia atunci pot sa caut lumea mea. Parte din ea. Ce-a mai ramas dupa coliziunea cu lumea ta. Dupa ce a fost aruncata in strada in mijlocul iernii. Nu conteza, iarna trece, uneori e cald si bine. Uneori soarele incalzeste si dezamorteste lumea aflata in hibernare, presara voie buna.
Atata timp cat voi vedea o fanta de lumina, voi ramane in spatele usilor inchise, asteptand un semn.

Nu vreau zile calduroase si insorite.
Nu vreau copaci alintati de flori si natura plina de verdeata
Nu vreau oamenii fericiti, frumosi si in plina sarboatoare
Nu vreau copii alergand in jurul meu, jucandu-se cu soarele
Nu vreau sa aud minunatul cantec al pasarilor
Nu vreau sa trebuiasca sa par fericita
Vreau inapoi frigul si ploaia
Si zilele moharate si intunecate
Vreau inapoi iarna
Ma vreau inapoi pe mine

Am prins un pic din viata azi. Am iesit din rutina si am vazut orasul. Fara sa ma uit mereu la ceas, fara sa ma grabesc, fara sa ma doara spatele de la rucsacul plin de dosare.
Cand am iesit era lumina. Prima data anul asta. M-am plimbat pe strazi si m-am uitat la oamenii care mergeau. Fiecare cu o destinatie, un scop. Fiecare, un destin.
Am hoinarit aiurea, fara sa stiu unde ma duc. Cum nu stiu nici acum. De fapt nu ma duc nicaieri. Ceilalti pleaca. Eu doar stau si observ.
Primavara asta, mai putin birou, mai multe hoinareli.

Undeva pe drum mi-am pierdut prietenele. Nu stiu cum s-a intamplat. Nici nu mi-am dat seama care a fost momentul exact cand a inceput. Rezultatul insa este evident. Ne-am separat.
As vrea sa pot spune ca macar eu am incercat, dar as minti. Nu am incercat. Nu mi-a pasat. M-am trezit in mijlocul unor persoane pe care nu le mai cunosc, pe care nu le inteleg si despre care nu mai stiu nimic.
Cu 10 ani in urma nu mi-as fi imaginat ca se va ajunge aici. Poate ca asta a fost problema, we took it for granted.
Nu stiu daca mai are vreun rost acum sa mai incerc sa fac ceva, sa incep sa le cunosc din nou.
Dar pentru tot ce-a fost intre noi, voi incerca.

... se pare ca am primit leapsa.
Apparently, trebuie sa fac urmatoarele:

Sunt tot aici. Tot nu inteleg. Nu conteaza. As vrea sa spun mai multe, dar nu ma pricep.
Am sters ultimul lucru pe care l-am scris. Am avut o criza de demnitate. A trecut...
Have a nice life...

.. in viata este legat de circumstante. Circumstanetele au adunat anumiti oameni impreuna ca apoi sa se considere prieteni.
Putini din prietenii mei sunt oameni despre care pot spune ca i-am dorit prieteni inainte sa-i cunosc, ca suntem pe aceeasi lungime, ca rezonam pe aceeasi unda. Intalnesc oameni pe strada si imi dau seama ca as putea avea mai multe in comun cu ei decat cu o parte din prietenii mei actuali. Cu toate astea, limitele impuse de societate si de mentalitate ma opresc sa invit la o cafea o persoana pe care n-o cunosc, chiar daca stiu ca am avea multe in comun.
Acelasi principiu se aplica si la cupluri. Asta este o intrebare pe care mi-am pus-o de mai mult timp. Cate dintre cuplurile din jurul nostru sunt absolut facuti unul pentru celelalt, si cate sunt legati doar de circumstantele care i-au adus impreuna? Care este probabilitatea sa il intalnesti pe cel care este "facut" doar pentru tine, si cat de mult merita sa sacrifici cautand/asteptand. Are rost sa astepti toata viata stiind ca s-ar putea sa nu il gasesti niciodata sau crezi ca vei putea fi fericit cu "the second best". In urmatoarele luni voi merge la 2 nunti. Una este intre doi prieteni absolut facuti unul pentru celalat. Fara nici un dubiu. Au avut un mare noroc sa se gaseasca de foarte tineri si sa petreaca toti acesti minunati ani impreuna. Cealalta, desi sunt prieteni mult mai apropiati, sunt legati mai mult de circumstante decat de destin. Ceea ce nu inseamna ca nu se iubesc.
Cum stii care este decizia cea mai buna pentru tine? Cea care te face sa suferi cel mai putin
Am trecut prin despartiri dupa care mi-am revenit in 2 luni, si am trecut prin despartiri dupa care nu mi-am revenit nici dupa 3 ani. Si nu este direct proportional cu perioada de timp petrecuta impreuna. Cred ca mai degraba are legatura cu exact acest destin, karma, sau orice ce alt nume vrem sa-i dam care face ca 2 persoane sa se potriveasca perfect unul cu celalalt, fara sa fie nimic rational si logic la mijloc. Si daca asa este, oare poate exista si o a doua persoana pe lume cu care sa te potrivesti la fel? Oare nu este mai mare frica de a ramane singuri decat impulsul de a cauta acea persoana speciala? Tot la frica am ajuns. Pana la urma asta este motorul principal din spatele fiecarei actiuni si decizii.
O replica dintr-un film pe care l-am vazut de curand mi-a ramas in minte ("Waking life" - filmul cu pricina). Cineva se intreba de ce nu toate personele reusesc sa ajunga ceea ce isi doresc in viata, iar raspunsul era ceva de genu :"Care sunt cele 2 mari caracteristici ale fiintei umane? Frica si lenea." Foarte adevarat. Subiectul ramane in continuare deschis.